Ionuț Rus este un îndrăgostit iremediabil. De doamnă sa, de descoperiri, de călătorii și de cânepă. E o prezență cu totul atipică, pasionat de cânepă, extrem de politicos, așa cum l-au învățat bunicii, și strașnic de hotărât. Își dorește să revitalize industria cânepii în România, de la sămânță la catrință, o industrie delăsată după retragerea „marelui URS(S)”.

Legenda cânepii românești a străbătut Europa, apoi Asia și a ajuns până în India unde și azi mai păstrată istoria despre cânepa cu cel mai lung fir. Numai că, după mai bine de 3 decenii România a rămas cu nimic, industria a fost privatizată și vândută pe bucăți, cânepa se cultivă mult mai puțin și nu pentru industria textilă, iar industria de procesare a pierdut cu totul. Și, totuși, adunând industriile bucată cu bucată, din Ucraina până în Ardeal, Ionuț Rus a lansat două colecții de haine exclusive din cânepă, sub numele De IONESCU. Și veți vedea că efortul este uriaș, oamenii care mai păstrează secretele cânepii sunt puțini și dispersați. Dar Ionuț Rus are o determinare cât un întreg regim și România are nevoie de oameni ca el.

Întâmplarea de pe Las Ramblas și călătoria spre India

Ionuț Rus sa născut la Bistrița, dar a crescut mult timp cu bunicii, la Mintiu. Și acum râde și spune că doamna lui îl tachina la început ca fiind „prea politicos”. A studiat în Olanda, apoi întâmplarea adus în orașul lui Kafka. Sa angajat într-o companie elvețiano-britanică, ajutând profesori să-și găsească de muncă în școli și orașe mai ofertante. Deși sună frumos și viteaz chiar, „head hunter” era o muncă prost plătită, motiv pentru care tânărul a decis că-și va da demisia și nu se va mai angaja niciodată într-un birou. Iar de acolo până în India, unde a decis că va face job full time din cânepă, a fost o întâmplare de pe Las Ramblas, vestita stradă pietonală din Barcelona.

„Am întâlnit acolo o tată a trei copii care fac obiecte din carton colorat și le vindea turiștilor. Am văzut o lucrare care mi-a plăcut. Costa 75 de euro, ceea ce pentru mine a fost mult, așa că am spus să lase din preț. Mi-a răspuns cu o provocare: să-i spun ce însemna acea figurină pentru mine. Era o bază maro din care porneau două ramuri verzi unite de o porțiune albastră, asupra căreia stătea un om cu un balon în mână. Mie mi-a părut că baza maro este existența noastră pe pământ, de unde pornesc cele două ramuri – Yin și Yang – , iar deasupra lor, de culoare albastră, e un val, așa că viața care nu duce în toate direcțiile, pe care omul trebuie să aibă. să-și țină echilibrul, fiind ajutat de un balon, balonul fiind Dumnezeu. El mi-a vorbit despre India și pe mine ma impresionat atât de mult acel om, am decis că eu trebuie să văd India”, amintește Ionuț. Și nu doar într-o deplasare scurtă, ci una de-un an în care să vadă cele șapte orașe sfinte „Sapta puri” din hindusă (Sapta – șapte; puri – loc). Își luase bilet la tren de ultimii bani, iar ajuns acolo a înțeles că trebuie să se adapteze. A călătorit cu trenul, a bătut la ușile oamenilor și a încercat să câștige încrederea.

„Am schimbat blugii pe o kurta-pijama, am învățat să nu mai mănânc cu furculița, ci cu mâna. Indienii au, în general, o relație interesantă cu mâncarea. Pentru că ei o văd ca o relație de dragoste, unde nu este loc de un translator. Am fost nevoit să învăț și puțină hindusă, căci la bazar notă de plată îți vine în funcție de cum arăți”. Și acum mai ține minte fraze-cheie, prețioase pentru o cumpărătură avantajoasă la bazar: „kam karo” ar însemna „lasă prețul mai jos”, iar „bahut mehnga hai” – că e prea scump.

După mai multe luni petrecute în India și Nepal, Ionuț spune că a decis să se facă gospodar. Exista și ceaaltă opțiune – de a se face pustnic, dar asta era cea mai simplă variantă. În India a auzit vorbindu-se despre cânepă de mai multe ori, mai întâi de la un japonez de origine, care ia spus că „cea mai strașnică bucată de cânepă” pe care a pus mâna a fost din România. Mai era și un cuplu de australieni care vorbeau numai despre cânepă și atunci „sa aprins lumina”.

„Am început să caut online să văd de atât de multă lume vorbește despre cânepă. Apoi am mers la Iași, la Facultatea de Textile-Pielărie și Management Industrial, care se numește altfel acum. Acolo, am găsit profesori octogenari care au predat fibre liberiene la Iași, am găsit articole de doctorat pe tema cânepii. Din septembrie 2018 m-am dedicat în totalitate procesului de revitalizare a cânepii românești, pornind de la fibră până la produsul finit”.

Pentru Ionuț era important să nu importe cânepa din China, care este tratată chimic, să poată fi prelucrată printr-un proces de cotonizare. Aceasta înseamnă că firul de cânepă, foarte lung, este strivit printr-o procedură chimică în bucăți mai mici, similare cu bumbacul, ceea ce permite prelucrarea prin aceeași tehnologie. Dar ce-a găsit în România nu mai este deloc despre povestea de succes pe care o aveți minte mulți.

„După Al Doilea Război Mondial, noi, fiind de partea învinșilor, am avut datorii către „salvatorii noștri” de 300 de milioane de dolari care erau neplătibili. Dragii noștri tovarăși au zis că ne ajută prin crearea unor Sovrom-uri, întreprinderi sovietice care funcționau cu tehnologia sovietică, dar cu toate resursele noastre. Tehnologia lor era modernă atunci, chiar dacă era copiată de la nemți. STB-ul sovietic e copiat după un Sulzer nemțesc, dar pentru că oțelul rusesc era mai bun, de aceea și mașina lor era cea mai strașnică. Așa au apărut și primele integre, care reușeau să integreze întreg lanțul valoric al cânepii. Odată cu căderea comunismului există în România 46.000 de hectare de cânepă și 70.000 de hectare de in. Apoi a venit lumea capitalismului, s-au privatizat toate, s-au cumpărat de străini, apoi au intrat în alimente, marile integrate s-au distrus. , iar mașinile sovietice au ajuns la fier vechi”.

Drumul cânepii: din Bucovina în Ardeal

Neavând nici măcar un angajat, Ionuț Rus cumpără toate serviciile care transformă cânepa, de la snopul de pe câmp, până la produsul finit, numai bun de photoshooting. Este un traseu migălos. Este nevoie de 2 luni ca produs brut să se transforme în pânză moale, plăcută pielea. Așa cum în România nu există industrie de topire a cânepii, Ionuț Rus o procură gata topită din Ucraina sau din alte state care mai păstrează tradiția.

„Urmează melițarea și pieptănarea sau cardarea. După ce se face firul, se duce la țesut. Apoi, după țesere se face fierberea, finisarea și emolierea, apoi țesătura ajunge în atelier de unde prinde viață. În unele cazuri, panza este pre-spălată, așa cum am procedat pentru colecția nouă de geci streetwear. Pre-spălarea le face foarte plăcute la piele. În total, se implică șapte jucători până avem un produs gata finit, de vânzare sută la sută din cânepă”.

Acest proces implică și costuri mai mari pentru produsul finit, dar tânărul antreprenor nu vrea să renunțe la calitate și să vizualizeze într-o zi va restabili întregul lanț valoric al cânepii, printr-o integrare care să fie a lui. Până atunci, adună oameni din diferite colțuri ale României în jurul aceleiași idei. Nu-și asumă niciun rol, decât cel de concept manager, deoarece nu e inginer vestimentar, nici cusător sau designer, dar reușește cumva să-i țină pe toți aproape. Și aici e frumusețea. „Eu am spus asta undeva, sunt ca și gaura roții de la bicicletă – singurul care nu face nimic, dar care ține spițele laolaltă și spițele se învârt”.

„Am dormit prin costume și pânză de cânepă”

Un plan de business bine stabilit, buget conturat sau KPIs stabiliți la trimestru nu-ți garantează că vei reuși. Pot „înmuia” lungul și denivelatul drum către reușită, dar toate lecțiile învățate de propriul portofel sunt cel mai bine însușite. Așa sa întâmplat și cu prima colecție a brandului De IONESCU. Mai multe decizii neinspirate au dus la un rezultat dureros – puține costume s-au vândut și în afara României.

„Prima lecție a fost să reușesc să identifice o sursă sigură de cânepă. Când am țesut și emoliat prima panză ne-am dat seama că avea mici impurități verzi și albastre care rămâneau pe țesătură, ceea ce înseamnă că nu a fost procesat cum trebuie. Mi-a luat mult timp ca să găsesc a doua sursă. Apoi, lansarea primei colectii am facut-o in iunie. O idee foarte proastă. Am dat câteva costume în Franța și America. A fost un învățământ pe baza resurselor pe care le aveam, pentru că investisem toți banii și i-am pierdut pe toți. Luasem decizia neinspirată să facem stoc din produse premium. Nu știam cum să pre-spălăm pânza – erori învățate toate pe banii mei și o parte împrumutați. Am rămas îndatorat. Mi-au rămas o grămadă de costume în casă, am locuit cu ele, am dormit printre pânze”.

Pandemia salvatoare

Ionuț se asigurase cam cu 700 de metri de cânepă, căci în România nu-ți țese nimeni 50 de metri pentru ochi frumoși. Și dacă n-au mers costumele din cânepă, s-au vândut ca pâinea caldă măștile. A fost acea gură de aer și de speranță de care avea atâta nevoie. „Capacitatea atelierului a fost și de 1.200 de măști pe zi. Nu înseamnă că toate se vindeau într-o zi, dar am reușit să vindem în total de 60.000 de euro”. Nu a fost nici asta simplu. Diminețile lui Ionuț încep la ora 5.30 în fața calculatorului, unde căutați să găsească parteneri interesați de produsele lui din cânepă curată.

De la premium la streetwear

A doua colecție De IONESCU este orientată către urban life style, către tinerii pasionați de modă sustenabilă și haine unice. Jachetele streetstyle respectă aceleași standarde de calitate, sunt sută la sută din cânepă și sunt mai ieftine decât piese din colecția premium. Cu lecțiile învățate, Ionuț Rus spune că toate sunt la pre-comandă, iar livrarea este gratuită oriunde în lume. „Este o haină care te reconectează cu natura. Și chiar dacă este puțin mai scumpă, poți so dai până într-a șaptea spiță de urmași”, spune convingător antreprenorul.

Dacă nu credeți pe cuvânt, nu trebuie să încercați.

Articol publicat de către Irina Papuc, în ediția print Transilvania Business, nr. 96 – august/septembrie 2020